Anterior încheierii sau modificării contractului individual de muncă, angajatorul are obligaţia de a informa persoana selectată în vederea angajării ori, după caz, salariatul, cu privire la clauzele esenţiale pe care intenţionează să le înscrie în contract sau să le modifice.
Baza legala: Legea 53/2003 Art. 17 Alin. (1)
Obligaţia de informare a persoanei selectate în vederea angajării sau a salariatului se consideră îndeplinită de către angajator la momentul semnării contractului individual de muncă sau a actului adiţional, după caz. Baza legala: Legea 53/2003 Art. 17 Alin. (2)
Persoana selectată în vederea angajării ori salariatul, după caz, va fi informată cu privire la cel puţin următoarele elemente:
a)identitatea părţilor;
b)locul de muncă sau, în lipsa unui loc de muncă fix, posibilitatea ca salariatul să muncească în diverse locuri;
c)sediul sau, după caz, domiciliul angajatorului;
d)funcţia/ocupaţia conform specificaţiei Clasificării ocupaţiilor din România sau altor acte normative, precum şi fişa postului, cu specificarea atribuţiilor postului;
e)criteriile de evaluare a activităţii profesionale a salariatului aplicabile la nivelul angajatorului;
f)riscurile specifice postului;
g)data de la care contractul urmează să îşi producă efectele;
h)în cazul unui contract de muncă pe durată determinată sau al unui contract de muncă temporară, durata acestora;
i)durata concediului de odihnă la care salariatul are dreptul;
j)condiţiile de acordare a preavizului de către părţile contractante şi durata acestuia;
k)salariul de bază, alte elemente constitutive ale veniturilor salariale, precum şi periodicitatea plăţii salariului la care salariatul are dreptul;
l)durata normală a muncii, exprimată în ore/zi şi ore/săptămână;
m)indicarea contractului colectiv de muncă ce reglementează condiţiile de muncă ale salariatului;
n)durata perioadei de probă.
o)procedurile privind utilizarea semnăturii electronice, semnăturii electronice avansate şi semnăturii electronice calificate.
Baza legala: Legea 53/2003 Art. 17 Alin. (3)
Elementele din informarea prevăzută la alin. (3) trebuie să se regăsească şi în conţinutul contractului individual de muncă, cu excepţia fişei postului pentru salariaţii microîntreprinderilor definite la art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, pentru care specificarea atribuţiilor postului se poate face verbal. Baza legala: Legea 53/2003 Art. 17 Alin. (4)
Prin excepţie de la prevederile alin. (4), la solicitarea scrisă a salariatului, angajatorul este obligat să îi comunice în scris fişa postului cu specificarea atribuţiilor postului. Baza legala: Legea 53/2003 Art. 17 Alin. (4.1)
Orice modificare a unuia dintre elementele prevăzute la alin. (3) în timpul executării contractului individual de muncă impune încheierea unui act adiţional la contract, anterior producerii modificării, cu excepţia situaţiilor în care o asemenea modificare este prevăzută în mod expres de lege sau în contractul colectiv de muncă aplicabil. Baza legala: Legea 53/2003 Art. 17 Alin. (5)
La negocierea, încheierea sau modificarea contractului individual de muncă ori pe durata concilierii unui conflict individual de muncă, oricare dintre părţi poate fi asistată de către un consultant extern specializat în legislaţia muncii sau de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este, conform propriei opţiuni, cu respectarea prevederilor alin. (7). Baza legala: Legea 53/2003 Art. 17 Alin. (6)
Cu privire la informaţiile furnizate, prealabil încheierii contractului individual de muncă sau pe parcursul executării acestuia, inclusiv pe durata concilierii, între părţi poate interveni un contract de confidenţialitate. Baza legala: Legea 53/2003 Art. 17 Alin. (7)
Notă: Acest document are caracter informativ și nu reprezintă consultanță. Pentru detalii privind aplicarea acestor prevederi legislative, specialiștii Contaxis Solutions vă stau la dispoziție