Declararea filialelor şi sediilor secundare

Declararea filialelor şi sediilor secundare

Contribuabilul/Plătitorul are obligaţia de a declara organului fiscal central, înfiinţarea de sedii secundare, în termen de 30 de zile de la:

a) data înregistrării/menţionării acestora la registrul comerţului sau în alte registre în care a fost înregistrată entitatea care le-a înfiinţat;

b) data actului de înfiinţare, în alte cazuri decât cele prevăzute la lit. a).

 

Prin sediu secundar se înţelege un loc prin care se desfăşoară integral sau parţial activitatea contribuabilului/plătitorului, cum ar fi: birou, magazin, atelier, depozit şi altele asemenea.

 

Prin sediu secundar se înţelege şi un şantier de construcţii, un proiect de construcţie, ansamblu sau montaj ori activităţi de supervizare legate de acestea, numai dacă şantierul, proiectul sau activităţile durează mai mult de 6 luni. Sunt sedii secundare sediile permanente definite potrivit Codului fiscal.

 

Declaraţia este însoţită de o copie de pe certificatul de înregistrare fiscală a contribuabilului/plătitorului de care aparţine sediul secundar sau filiala, precum şi de copii ale documentelor doveditoare ale informaţiilor înscrise în aceasta.

 

Cadrul legal: Legea 207/2015 art. 85.

 

Notă: Acest document are caracter informativ și nu reprezintă consultanță . Pentru detalii privind aplicarea acestor prevederi legislative, specialiștii Contaxis Solutions vă stau la dispoziție.

Cele mai recente informații