Garanţia de bună execuţie

Garanţia de bună execuţie

 

Garanţia de bună execuţie se constituie prin virament bancar sau printr-un instrument de garantare emis de o instituţie de credit din România sau din alt stat sau de o societate de asigurări, în condiţiile legii, şi devine anexă la contract, prevederile art. 36 alin. (3) şi (5) aplicându-se în mod corespunzător. Temei legal: HG 395/2016 Art 40 Alin (1)

 

 

 

În cazul în care valoarea garanţiei de bună execuţie este mai mică de 5.000 de lei, autoritatea contractantă are dreptul de a accepta constituirea acesteia prin depunerea la casierie a unor sume în numerar. Temei legal: HG 395/2016 Art 40 Alin (2)

 

Dacă părţile convin, garanţia de bună execuţie se poate constitui şi prin reţineri succesive din sumele datorate pentru facturi parţiale, cu condiţia ca autoritatea contractantă să fi prevăzut această posibilitate în documentaţia de atribuire. Temei legal: HG 395/2016 Art 40 Alin (3)

 

În cazul prevăzut la alin. (3), contractantul are obligaţia de a deschide un cont la dispoziţia autorităţii contractante, la o bancă agreată de ambele părţi. Temei legal: HG 395/2016 Art 40 Alin (4)

 

În cazul în care autoritatea contractantă are calitatea de autoritate publică, instituţie publică sau operator economic cu capital integral sau majoritar de stat, contractantul are obligaţia de a deschide contul la dispoziţia autorităţii contractante, prevăzut la alin (4), la unitatea Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal competent în administrarea acestuia. Temei legal: HG 395/2016 Art 40 Alin (5)

 

Suma iniţială care se depune de către contractant în contul de disponibil astfel deschis potrivit alin. (4) şi (5) nu trebuie să fie mai mică de 0,5% din preţul contractului de achiziţie publică/contractului subsecvent, fără TVA. Temei legal: HG 395/2016 Art 40 Alin (6)

 

Pe parcursul îndeplinirii contractului de achiziţie publică/contractului subsecvent, autoritatea contractantă urmează să alimenteze contul de disponibil prevăzut la alin. (4) şi (5) prin reţineri succesive din sumele datorate şi cuvenite contractantului până la concurenţa sumei stabilite drept garanţie de bună execuţie în contractul de achiziţie publică/contractul subsecvent şi va înştiinţa contractantul despre vărsământul efectuat, precum şi despre destinaţia lui. Temei legal: HG 395/2016 Art 40 Alin (7)

 

Din contul de disponibil deschis la Trezoreria Statului pe numele contractantului prevăzut la alin. (5) pot fi dispuse plăţi atât de către contractant, cu avizul scris al autorităţii contractante care se prezintă unităţii Trezoreriei Statului, cât şi de unitatea Trezoreriei Statului la solicitarea scrisă a autorităţii contractante în favoarea căreia este constituită garanţia de bună execuţie.

Temei legal: HG 395/2016 Art 40 Alin (8)

 

Contul de disponibil prevăzut la alin. (4) şi (5) este purtător de dobândă în favoarea contractantului. Temei legal: HG 395/2016 Art 40 Alin (9)

 

Notă: Acest document are caracter informativ și nu reprezintă consultanță . Pentru detalii privind aplicarea acestor prevederi legislative, specialiștii Contaxis Solutions vă stau la dispoziție.